
Sursă: Gazeta Sporturilor
Articol de Daniel Scorpie – Publicat miercuri, 29 iulie 2026 20:38 / Actualizat miercuri, 29 iulie 2026 20:40
United FC, clubul din Emiratele Arabe Unite, își confirmă încrederea în antrenorul Andrea Pirlo, după ce acesta a fost aproape de a deveni noul antrenor al Italiei: „Dedicați proiectului nostru”. Până la urmă federația l-a pus pe Roberto Mancini, ce a susținut astăzi o conferință de presă.
United FC din Dubai a ales să-i reînnoiască creditul lui Andrea Pirlo chiar în ziua în care Squadra Azzurra și-a instalat oficial antrenorul. Printr-o declarație publicată pe conturile de socializare, clubul din Emirate l-a confirmat pe tehnicianul italian.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gazeta Sporturilor, care deține drepturile asupra conținutului.
