
Sursă: Observator
Sorin Grindeanu, preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor, a declarat că Parlamentul a făcut ceea ce Guvenrul nu a putut şi a evitat ca România să piardă aproximativ 4,5 miliarde de euro, bani din PNRR.
Parlamentul a adoptat 4 jaloane din PNRR, iar astfel a fost evitată situaţia în care România ar fi putut pierde o sumă consistentă din banii europeni. "Parlamentul și-a îndeplinit astăzi rolul constituțional și a făcut ceea ce Guvernul nu a fost în stare să facă. Au pus interesul public înaintea intereselor de partid. Am adoptat următoarele jaloane din PNRR: codul urbanismului – merge la Senat; ANAF și Vama – merge la promulgare; Decarbonizarea – merge la Senat; Codul administrativ – merge la promulgare. Mi-am publicat declarația de avere pe site-ul PSD", a declarat preşedintele PSD.
Grindeanu şi-a continuat războiul cu Dragoş Pîslaru, cerându-i acestuia demisia. Marţi, 28 iulie, cei doi politicieni au avut un schimb acid de replici. Sorin Grindeanu a declarat ieri că PSD a făcut 12 plângeri pentru tot atâtea hotărâri adoptate de Guvernul Bolojan. Liderul PSD i-a cerut premierului să retragă hotărârea privind conservarea biodiversității, jalon PNRR, și să o trimită în Parlament. În caz contrar, va fi unicul vinovat de pierderea fondurilor din PNRR. În replică, Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Investițiilor, l-a acuzat pe Grindeanu de "act de sabotaj asupra interesului național al României".
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.



