:format(jpeg):quality(90)/wp-content/uploads/2026/07/andrei-vochin-craiova-eliminare-liga-campionilor.jpeg)
Sursă: Fanatik
După 0-1 la Sofia spuneam că Universitatea Craiova avea trei lucruri obligatorii de rezolvat înaintea returului. Nu zece. Nu douăzeci. Doar trei. Dacă măcar două dintre ele erau corectate, calificarea rămânea perfect posibilă. Problema este că, la fluierul de început al returului, niciuna nu dispăruse. Și exact ele au decis soarta dublei.
La Sofia, Universitatea a intrat pe teren ca o echipă care voia mai întâi să nu greșească. Fără presing sus. Fără agresivitate. Fără dueluri câștigate. Fără acel nerv pe care îl cere un meci european. Returul trebuia să fie opusul. Era meciul în care Craiova trebuia să transmită adversarului că urmează o seară lungă. N-a făcut-o. Primele minute au avut aceeași lipsă de intensitate ca în Bulgaria. Iar Levski a înțeles imediat că nu este împinsă înapoi. După numai 16 minute conducea deja cu 2-0. Într-o dublă eliminatorie, starturile de meci nu sunt un detaliu. Sunt uneori diferența dintre calificare și vacanță.
La Sofia, Dimitrov a deschis scorul după o fază fixă. Nu era marcat. Era doar urmărit, aproape simbolic, de Baiaram. Filat, vorba lui Cornel Dinu, nu marcat. Era imposibil ca stafful lui Filipe Coelho să nu fi analizat acel gol de zeci de ori înaintea returului. Și totuși… Primul gol al lui Levski a venit, din nou, dintr-o fază fixă. Asta nu mai ține de întâmplare. Ține de organizare. Ține de responsabilitate individuală. Ține de antrenament. În Europa poți accepta că adversarul îți marchează după o combinație genială. Este mult mai greu să accepți că o face repetând aproape aceeași situație.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Fanatik, care deține drepturile asupra conținutului.
