
Sursă: Știrile ProTV
Fostul mare jucător Zinedine Zidane a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Franţei, a anunţat, marţi, Federaţia Franceză de Fotbal (FFF), citată de AFP.
Fostul conducător de joc, campion mondial cu ''Les Bleus'' în 1998, îi succede fostului său coechipier Didier Deschamps, care era selecţioner din 2012 şi şi-a încheiat mandatul odată cu clasarea pe locul al patrulea la Cupa Mondială 2026, după titlul mondial cucerit în 2018 şi finala din 2022, scrie Agerpres.
„Am privilegiul, marea onoare și, de asemenea, emoția de a vă anunța că Zidane va fi următorul antrenor al echipei naționale a Franței pentru următorii 4 ani, care va acoperi calificările pentru Liga Națiunilor, Euro 2028 și Cupa Mondială din 2030.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Știrile ProTV, care deține drepturile asupra conținutului.


