:format(jpeg):quality(90)/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-29-at-212542.jpeg)
Sursă: Fanatik
La aproape patru luni de la dispariția lui Mircea Lucescu, memoria celui mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc continuă să fie cinstită în toate colțurile lumii. Cel mai recent omagiu vine tocmai din Statele Unite, unde o echipă de amatori din statul Wyoming va evolua pe parcursul întregului sezon în echipamente dedicate fostului selecționer.
Miercuri, 29 iulie, Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani. Ziua de naștere a marelui antrenor nu a trecut neobservată peste Ocean. În Jackson, un orășel din statul american Wyoming, membrii formației de amatori EEC United au decis să îi dedice noul echipament legendarului antrenor român, potrivit gsp.ro.
Formația este alcătuită din români, moldoveni, turci și americani, iar conducătorii proiectului au comandat un nou set de tricouri în culorile României, pe care este imprimat chipul lui Mircea Lucescu. Pe partea frontală apare mesajul „Legend. Mentor. Builder” (n.r. – Legendă. Mentor. Creator), alături de semnătura lui „Il Luce”, iar pe spate, deasupra numelui fiecărui jucător, este inscripționat textul „In honor of Mircea Lucescu” (n.r. – În onoarea lui Mircea Lucescu).
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Fanatik, care deține drepturile asupra conținutului.